În prima zi din tabăra de empatie organizată impecabil de AMAIS în august 2022, la Sibiu, am aflat de la tânăra psiholog care ne ghida într-o experienţă formativă faptul că emoţiile primare se pot reduce la doar patru:
- Frica, Tristeţea, Furia – pe care le voi numi: cele 3 dure şi greu de purtat (căci “rele“ nu sunt, fiind utile, chiar vitale uneori);
- Bucuria – despre care pot decide că este o emoţie bună, uşor de dus şi dragă oricărei fiinţe.
Cu nuanţe multiple, desigur. Dar scorul ar fi de 3 la 1. Am înţeles atunci că ignorăm o întrebare fundamentală în arhitectură şi urbanism: Cărei emoţii de bază ne adresăm atunci când construim experienţe de utilizare a spaţiilor prin deciziile de proiectare?
Vrem să le fie teamă copiilor când se întorc pe jos de la şcoală? Intenţionăm să provocăm furie adolescenţilor când conformăm coridoarele sau curţile asfaltate ale liceului? Ne dorim să ne întristăm bunicii atunci când parcurg traseul monoton până la magazin, în bataia soarelui sau a ploii, fără locuri de odihnă adăpostite, fără toalete publice şi fără motive de a zâmbi?
Scorul naţional al explorării mediului construit rămâne astăzi de 3 la 1. Chiar şi frumosul şi liniştitul oraş Sibiu, parcurs cu ochelari opaci şi baston alb, cu dopuri şi căşti pe urechi sau în fotoliu rulant, a provocat colegilor fără dizabilităţi vizibile din Empathy Retreat, mai degrabă teamă, tristeţe sau furie. În “deplasare”, toţi povestim că scorul ar fi 1 la 3. Bucuria primează. Acasă însă, în România, ne lipseşte o verigă. Nu ştim, nu vrem, nu învăţăm sau nu experimentăm cum am putea să exprimăm Bucurie prin relaţia exterior – interior a spaţiilor publice proiectate. Nu conştientizăm suficient acest scop al arhitecturii, de a încânta şi proteja: oameni, animale, mediu natural.
Pentru cine proiectăm? Oamenii între zero şi (cel puţin) 100 de ani au abilităţi, necesităţi, aşteptări şi emoţii diverse, care contează şi merită aprofundate, pentru a putea fi traduse în măsuri de proiectare. Care sunt barierele în calea parcurgerii, explorării, utilizării cu bucurie a spaţiilor construite? Chiar dacă mediul construit nu oferă garanţia stării de bine a tuturor utilizatorilor, acest scop trebuie conştientizat. Bunăstarea (wellbeing) a devenit cuantificabilă, fiind subiect de cercetare şi criteriu obligatoriu pe lista unor standarde de certificare a sustenabilităţii clădirilor.
Ca asistent universitar la Departamentul de Ştiinţe Tehnice din Facultatea de Arhitectură, antrenez studenţii pentru următorul “meci”. Tehnic vorbind, proiectarea incluzivă înseamnă conştientizarea Stării de Bine şi integrarea Bucuriei în gândirea spaţială, care are puterea de a “bate” Frica, Tristeţea sau Furia provocate de un mediu construit indiferent şi peticit întâmplător.
Cum proiectezi incluziv pentru 1 la 3?
Avem nevoie de o platformă online (incluzivă) de design incluziv structurată intuitiv şi atractiv, care să permită evoluţie în timp şi interactivitate în definirea conţinutului: strategii, metode, tehnici, instrumente, hărţi, exemple de bune practici şi capcane de evitat, kituri cu pachete de unelte creative, repere legislative şi alte resurse de lucru în direcţia incluziunii.
O idee activată în sesiunea de concluzii din ultima zi a taberei de empatie, ar fi, în opinia mea, un poligon de accesibilitate. O platformă fizică de testare, un altfel de institut de încercări, unde “INCERC să proiectez INCLUZIV”. Având şi un teren exterior, unde arhitecţi, studenţi, elevi, utilizatori cu sau fără dizabilităţi şi reprezentanţi ai autorităţilor publice să poată experimenta, în toate cele 4 anotimpuri, trasee amenajate, acoperite sau descoperite, rampe, trepte, platforme, parapete, balustrade, diverse texturi şi materiale, cu sau fără mentenanţă realizată.
Observând comparativ, analizând, conştientizând emoţii, vom învăţa şi evolua către 1 la 3.
