La proiect eu m-am simțit foarte bine. În primul rând, pentru că am cunoscut oameni din diverse domenii,
care sunt foarte implicați în ceea ce privește cauza noastră și ideea de a face o schimbare, ideea de a
schimba, în primul rând, mentalitățile. Asta mi s-a părut, că de aici pornesc foarte multe lucruri. Mi s-a
părut foarte frumos și un lucru care te poate îmbogăți, faptul că au fost adunați împreună oameni care
pot schimba mentalități, alături de stakeholderi din domeniul nostru. Mi-a plăcut foarte mult cazarea,
locația, masa. Mi-a plăcut foarte mult Sibiul, faptul că am ieșit din București, faptul că am putut să pășesc
într-un alt mediu, să-l cunosc. Și faptul că am avut privilegiul și ocazia să lucrez într-o echipă diversă.
De ce spun că mi-a plăcut echipa diversă? pentru că, și eu, ca persoană cu nevoi speciale, sau ca persoană diferită, am my own biases care se raportează foarte mult la nevoile mele. Întotdeauna verific dacă lucrurile sunt accesibile persoanelor deficiente de vedere, întotdeauna verific dacă lucrurile sunt
prietenoase doar nouă, raportez totul doar la my box, ca să zic așa, și acum am avut ocazia to think out
of the box, și mai ales când am fost în grup cu Ilinca și copiii, chiar am avut această revelație, că nu prea
m-am întrebat despre copii și despre felul în care ei interacționează cu diversitatea și mediul din jurul lor.
Și iată că am avut prilejul să mă opresc și să nu mă gândesc doar la nevoile mele sau doar la felul în
care eu mă raportez la anumite lucruri și la anumite situații. Ori asta, pentru mine, a fost un mare
privilegiu și un mare avantaj. Mi s-a părut că au fost acolo și mulți novices în domeniu, ceea ce e foarte
frumos. A fost entuziasmul ăla adolescentin, chiar l-am simțit la anumite persoane, și asta mi-a dat
speranță pentru un viitor și mai plin de allies pe care îi căutăm, aliații diversității, însă mi-a dat și
îngrijorare totuși, pentru că, uneori, cum spunea și colegul nostru, Gabi Nicolescu, e bine într-un fel să fii
și călit. Eu nu sunt de acord totuși cu atitudinea de război, chiar dacă da, avem probleme, da,
suntem frustrați, dar trebuie să fie o acceptare universală și o mare viziune a diversității, care deja ar fi
trebuit, până acum, să fie un firesc înglobat în ceea ce noi trăim și simțim. Totuși atitudinea
beligerantă nu aduce pacea prea devreme. Mai e nevoie de timp pentru asta.
Ca sugestie, pentru ghidul de diversitate despre care vorbeam, ar fi exact atingerea empatiei, explorarea cât mai multor categorii dezavantajate, diferite, vulnerabile, diverse. Explorarea a cât mai multe nevoi. Iată, noi am avut totuși diversitatea asta: copii, femei, persoane cu dizabilități. N-am avut încă în grup, și poate vom avea pe viitor, diversitate culturală, rasială, religioasă, poate chiar și refugiați, că acum am înțeles că ne confruntăm din ce în ce mai mult cu acest fenomen. Să aducem cât mai mulți decision makers pe viitor, cu resurse cât mai mari în procesul nostru de accesibilizare și să implicăm cât mai multe persoane din grupurile vulnerabile sau grupurile diverse cu care interacționăm, să nu fim furioși dacă nu schimbăm lumea, pentru că asta n-o să se întâmple rapid. Schimbarea e constantă oricum, și noi nu trebuie să devenim control freaks, chiar dacă avem o cauză pentru care luptăm sau în care credem, nu trebuie să devenim niște persoane obsedate, trebuie să fim înțelepți. Trebuie să învățăm și înțelepciunea în abordare, părerea mea, și în rest, da, să avem cât mai mult acces la oameni cât mai puternici, care ne pot ajuta și ne pot influența să facem locurile cât mai accesibile din toate punctele de vedere. Și să facem cât mai multe proiecte de acest gen.
Așa cum am vorbit, vin către tine cu un mesaj. Am o idee pe care aș vrea s-o expun și despre care noi
am vorbit. Eu consider că este foarte important ca persoanele tipice să fie informate de nevoile noastre,
de accesibilitate și de felul în care ne descurcăm, pentru a ne ajuta, pentru a fi aliații noștri și pentru a ne
integra, dar, de asemenea, consider că noi trebuie să îi educăm pe ei, dar cât mai puțin de acum înainte.
Adică dizabilitatea nu mai trebuie să fie la nivelul de curiozitate, la nivelul de: wow, ce înseamnă să ai o
dizabilitate și să ai aceiași trei supereroi pe care îi dai exemplu că uite câte au făcut. Trebuie să fie atât de
integrată în viețile noastre, încât să nu mai trebuiască să ne retraumatizăm noi de fiecare dată,
povestind despre cum ne descurcăm, despre cât de greu sau ușor ne este, despre cum facem lucrurile
în viața de zi cu zi și așa mai departe. Este timpul ca persoanele tipice să fie mai informate despre
diversitate, iar noi trebuie să fim precursorii. Adică eu aș pune cât mai multe lucruri în vedere. Aș pune și
asta în vedere: că acest ghid este un precursor al momentului în care oamenii trebuie să se
orienteze, să înțeleagă cât mai bine diversitatea și dizabilitatea, și deja să fie peste tot informații și căi
prin care poți să înveți și singur și să nu trebuiască mereu să pui întrebări persoanelor cu dizabilități,
pentru că nu toate se simt confortabil să răspundă la ele.
De asemenea, în momentul în care ne referim a accesibilizarea unui spațiu trebuie să înțelegem care este scopul acelui spațiu. Așa cum noi, în drumul nostru, am înțeles că am mers unii într-un spațiu turistic, unii într-un spațiu de afaceri, unii într-un spațiu de muncă. Și este necesar să existe deja cât mai multe pârghii de accesibilizare, oamenii să știe cum să ne ajute cât mai mult, cât mai bine, fără să fie întotdeauna discuții de genul: ce trebuie să fac pentru tine? Sigur că suntem diverși și cu nevoi diverse, dar să existe un minimum de cunoștințe în spațiile publice pe care le folosim cu toții. Și, de asemenea, eu aș încuraja un lucru. Nu avem toți o dizabilitate neapărat, dar toți avem nevoi speciale. Fiecare om are câte ceva al lui. De exemplu, sunt unele persoane care nu pot lucra bine dacă dosarele nu sunt într-o anumită ordine, ceea ce e super OK. Este nevoia lor specială pentru care ei trebuie să adapteze niște lucruri.
Și eu aș lansa chiar o provocare pentru oameni, să își identifice propriile nevoi speciale pe care ei poate și le îndeplinesc inconștient, dar să le identifice cât mai conștient și să își dea seama cât de atipici… adică da, suntem cu toții, într-un fel, la fel, dar suntem și atipici cu toții, pentru că fiecare își face lucrurile într-un anume fel. Și asta poate că va face oamenii să empatizeze cât mai mult, la modul că se vor gândi adesea, când întâlnesc o persoană cu dizabilități, la propriile nevoi. Și din nou, proiectul a fost super, o experiență extraordinară, pe care sper cât mai curând s-o repetăm.
